Cât va plăti Ministerul de Finante unui specialist pentru implementarea plăților cu cardul

Cât va plăti Ministerul de Finante unui specialist pentru implementarea plăților cu cardul
Publicat: 26/11/2015, 13:44

„Platforma ghiseul.ro va fi integrată cu proiectul nostru de dezvoltare a infrastructurii Trezoreriei, este un proiect finanțat din fonduri europene, în decembrie semnăm contractul de finanțare. Va avea trei componente majore: prima va fi legată de centralizarea bazelor de date, a doua va fi internet banking pentru instituții publice și pentru operatorii economici cu care noi lucrăm, iar a treia componentă este legată de plata cu cardul, adică integrarea unor funcționalități împreună cu cele de la ghiseul.ro și crearea unei infrastructuri care să permită informarea cetățenilor cu privire la toate obligațiile de plată”, a declarat joi Valentin Mavrodin, director general al Direcției Generale Trezorerie și Contabilitate Publică din cadrul Ministerului Finanțelor Pubice, într-o conferință organizată de Visa și Ziarul Financiar, cu ocazia aniversării a 20 de ani a pieței cardurilor.

El a arătat că ministerul va începe în ianuarie implementarea proiectului de plăți cu cardul și intenționează să o finalizeze până la sfârșitul anului viitor.

Totodată, a precizat că Finanțele au profitat de posibilitatea, pe proiecte europene, de a angaja pe perioade determinate persoane calificate, care să fie plătite mult mai bine și care să susțină implementarea unor proiecte.

„Cred că am oferit un preț destul de bun pe piață, să vedem când o să finalizăm contractul, o să fie o chestiune extrem de transparentă. O să fie undeva la 5.000 euro net (pe lună – n.r.). Pe partea de business, de carduri va fi o persoană care va lucra trei ani în instituția noastră cu contract de muncă pe perioadă determinată și care va asigura tot know-how-ul pentru implementarea soluției respective”, a mai spus Mavrodin.

El a punctat că va fi o selecție foarte transparentă, iar ministerul va solicita ca la interviu să fie prezenți reprezentanții tuturor entităților semnificative care pot aprecia calificarea candidaților.

În ceea ce privește centalizarea bazelor de date, Finanțele lucrează la un proiect finalizat în proporție de 98%, privind o infrastructură electronică de comunicații cu toate instituțiile publice din România.

„Din punct de vedere al infrastructurii, din ianuarie va începe implementarea la scară largă a unui proiect pe care noi l-am finalizat în procent de 98%, până la sfârșitul lunii decembrie o să-l implementăm integral, în care am creat o infrastructură de comunicații electronică cu toate instituțiile publice din România. Nu mai există situații în care o autoritate publică se poate plânge că nu are cum să transmită anumite informații către o zonă centralizată. Infrastructura are la bază situații financiare, situații relevante pentru raportări și managementul bugetar”, a precizat directorul MFP.

Mavrodin a subliniat că, din cele 13.700 de instituții publice existente în România, 7.500 sunt deja conectate la sistem, întrucât există o infrastructură creată prin care pot trimite informațiile către o zonă centrală.

Ministerul a inventariat toate instituțiile publice din România, cu date de contact complete, informațiile urmând să fie încărcate pe site-ul Finanțelor în perioada următoare, într-o aplicație dedicată.

Potrivit oficialului, MFP își propune pentru anul viitor o creștere exponențială a transparenței instituției.

” Platforma ghiseul.ro are functionalitatea prin care se consultă informațiile în timp real în baza de date a primăriei, acolo se poate doar pentru primăriile care dețin infrastructura tehnică, resursa umană pentru a permite acest acces în timp real. Restul primăriilor trebuie să recunoaștem că nu au astfel de sisteme informatice, au niște calculatoare cu niște soft-uri și nu pot realiza această conexiune în timp real. Soluția pe care am prezentat-o rezolvă și această problemă și sper ca, până la finele anului următor, toate instituțiile publice să fie obligate, măcar o dată pe an, să trimită acea informare electronic, apoi vedem la ce interval e necesar, care e informația relevantă pentru cei care au offline”, a explicat Mavrodin.

El consideră că trebuie să existe o reglementare la nivel de lege, astfel încât autoritățile publice care colectează impozite și taxe să fie obligate, cel puțin periodic, să încarce aceste informații într-o zonă centrală, astfel încât să poată fi accesate de contribuabili.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Alexia Eram, elevă-model la școală: „Nu am chiulit niciodată”. Ce reguli stricte trebuia să respecte
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
10 obiecte despre care n-ai știut că sunt făcute din petrol
×